Îndrumător

TOMA CONSTANTIN

30.00 lei

Digitizarea este procesul prin care avem posibilitatea să realizăm modele de broderie în formatul electronic al mașinii de brodat, pe baza unui model grafic, cu ajutorul unor softuri speciale. Este de fapt punctul zero al procesului de brodare, pentru că în lipsa unui model în format digital, mașina de brodat este inutilă.

Digitizarea cuprinde două etape:
- cunoașterea softului în care lucrăm
- procesul de digitizare în sine, cu tot ce cuprinde el

În acest curs vom lucra cu softul I-Cliqq, dar asta nu înseamnă că doar utilizatorii acestui soft pot învăța digitizare.
De fapt accentul se va pune pe proces și nu pe utilizarea softului în sine. Cei care au alte softuri trebuie doar să identifice comenzile și parametrii pe care noi îi utilizăm în softul pe care îl dețin.

Vom începe cu noțiunile de bază și apoi vom lucra pe modele și produse aplicate, pentru a vedea cum se aplică toate procedeele în practică. Sfatul meu este ca cei care vor să învețe digitizare să învețe și să înțeleagă mai întâi cum funcționează mașina de brodat, iar în momentul în care vor digitiza un model să fie prezenți la brodarea modelului pe mașină pentru a vedea exact cum se comportă parametrii și setările făcute în soft.

Toma Constantin

Fac broderie computerizată din 1997.

Am trecut prin toate etapele, de la operator pe mașina de brodat la digitizare și organizarea producției.

Am pregătit de-a lungul timpului zeci de oameni pentru această meserie, fie din postura de coleg, fie din cea de șef de departament sau angajator.

În 2019 am absolvit și cursul de formator, din dorința de a mă specializa în a pregăti persoanele adulte și de a găsi cele mai eficiente forme și metode prin care pot să îi învăț pe alții.

Momentan, particip la un curs de specializare în Statele Unite, care urmează să fie finalizat cu o diplomă prin care să mi se atribuie titlul de Embroidery Bussines Expert.

Consider că oricâtă experiență ai într-un domeniu, întotdeauna ai lucruri noi de învățat, iar procesul de învățare nu se termină niciodată.

    4 Comentarii

  1. martie 16, 2021
    Răspunde

    Buna ziua.Eu am o masina brother 1050x si as dori sa stiu la ce pret aveti programele de digitalizare deoarece as vrea sa ma inscriu la cursurile d-voastra on-line.

    • martie 16, 2021
      Răspunde

      Bună ziua.
      Softul de digitizare I-Cliqq cu care lucrăm la curs costă 1700 euro. Suntem în discuții cu un distribuitor pentru un soft mai ieftin, dar încă nu l-am testat.
      Puteți să vă achiziționați softul de oriunde doriți, pentru că noi la curs vom învăța în mare parte procedeul de digitizare și nu doar folosirea softului.

  2. martie 17, 2021
    Răspunde

    Pe design 11 se preteaza pt cursul de digitizare? Multumesc

    • martie 17, 2021
      Răspunde

      La cursul de digitizare învățăm în principal procesul de digitizare. Orice soft cu care putem crea forme pentru mașina de brodat poate fi folosit.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *